Bună, sunt Maria din Iaşi, am 25 de ani şi momentan sunt voluntară în Polonia pentru un an, în cadrul programului Serviciul European de Voluntariat. Proiectul se desfăşoară în oraşul Gdynia, localizat în nordul Poloniei. Organizaţia în cadrul căreia lucrez, numită VITAVA, se ocupă cu susţinerea şi ajutorarea unor copii de vârste diferite, unii provenind din familii cu probleme, în diverse aspecte, precum efectuarea temelor pentru acasă ori organizarea unor activităţi distractive, iar comunicarea cu aceşti copii reprezintă un aspect principal în lucrul de zi cu zi al organizaţiei. În toate aceste activităţi se încadrează si proiectul meu. Ajut copiii cu temele pentru acasă, în principiu la engleză şi matematică. De asemenea, jucăm diverse jocuri şi foarte des desenăm impreună, încercând sa creăm poveşti cu personaje inventate de noi .
În timpul vacanţei am mers împreună prin Gdynia, în fiecare zi în alt loc, la cinema, muzee ori la plajă. Pentru viitor am şi alte idei şi sunt entuziasmată să le pun în practică. Aceasta experienţă traită până acum in Polonia, în cele 9 luni de când am ajuns, a avut şi încă are numeroase efecte asupra mea. Fiind în contact permanent cu alţi voluntari din toată lumea, dar şi cu polonezi, am ajuns să fiu mai conştientă de ce se întâmplă în lume si privesc cu ochi uşor diferiţi chestiunile de ordin economic, social, politic ce ma înconjoară. In acelasi timp, descopăr în fiecare zi România, prin faptul că împărtăşesc cu alti oameni propria cultură. Să lucrezi cu copii nu e un lucru uşor. În cazul meu, este prima oară şi pot zice că până acum totul a fost o adevarată aventură. În fiecare zi învăţ însă câte ceva. În fiecare zi aceşti mici oameni mă umplu cu bucurie si îmi oferă lucruri de nepreţuit. Recomand cu încredere această experienţă tuturor. Author: Maria Oprea