Asociația Zöld Nap, în parteneriat cu Biroul local de Sport a organizat tabăra de iarnă de zi, în perioada 7-10 ianuarie 2020. La program au participat 17 elevi cu vârste cuprinse între 7-10 ani din localitățile Târgu Secuiesc, Turia și Poian. Activitățile organizate tematic au fost derulate zilnic, între orele 9-16. Pozele de la eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook a asociației.
Activitățile de joacă au fost proiectate astfel, încât să atragă atenția asupra importanței gândirii ecologice și a unui mod de viață sănătos. Programul a implicat diferite jocuri situaționale și de mișcare, exerciții de spart gheața și de comunicare. Copiii, totodată, au avut ocazia să încerce și diferite jocuri de echipă și jocuri de strategie pentru dezvoltarea gândirii, și activități artizanale în vederea îmbunătățirii abilităților de lucru manual. În cadrul programului, elevii au mai experimentat cu modelare de om de zăpadă, au învățat dansuri tradiționale din Georgia și Turcia, au jucat fotbal, au alergat, au ascultat povești și au învățat diferite cântece.
Invitatul taberei a fost ciclistul paralimpic Oláh Attila, care a ridicat nivelul evenimentului cu o prezentare motivațională, iar în după-amiaza de miercuri participanții au concurat în cadrul campionatului de ping-pong. În activitățile taberei au participat și voluntarii Corpului European de Solidaritate din cadrul proiectului Environment+. În timpul celor patru zile de tabără s-au dezvoltat prietenii și copiii au dobândit cunoștințe și experiențe noi.
Program realizat cu sprjinul Corpului European de Solidaritate și al Fundației Bethlen Gábor.
Autor: Ráduly Attila
Foto: Mihály Csaba, Mariam Sargsyan și Hölczer Bernadett