Diverse

share

În data de 20 martie 2019 Federația Organizațiilor Civile Covasna – CIVEK a premiat, pentru a șaptea oară organizațiile civile care au derulat cu succes programe/proiecte în cursul anului 2018. Premiile au fost înmânate de reprezentanții Federației, Bereczki Kinga, președinte și Kotta László, vice-președinte. Anul acesta la categoria ONG-ul Anului au fost premiate 3 organizații. Toate pozele de la eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook a asociației.

share

În primele zile ale lunii martie 2019, a avut loc cea de a treia reuniune, prima din acest an,organizată de Fundația Norma din Eger în cadrul proiectului Cooperarea cu tinerii din țările vecine, având codul EFOP-5.2.2-17-00080. La această întrunire au participat pe lângă cele 5 organizații partenere internaționale și organizații partenere din Ungaria, precum și mai multe persoane dedicate acestei cauze.

share

În curând tortul aniversar al asociației Zöld Nap va număra 10 lumânări, ocazie cu care asociația anunță un concurs de logo. Concurs:  Crează logo !!! Asociația Zold Nap - 10 – concurs logo. În anul 2019 asociația Zöld Nap serbează cea de a 10-a aniversare, cu prilejul căruia va organiza diverse evenimente și va publica broșuri. Cei care doresc să participe la concursul de logo, trebuie să proiecteze un logo al asociației în care este obligatoriu să apară numărul 10.

share

Pe data de 28 noiembrie, în Casa de cultură Vigadó a avut loc pentru prima dată în orașul Târgu Secuiesc evenimentul „Seara națională rusă”. Peste 60 de persoane au venit să învețe, să audă mai multe despre Rusia de la o tânără care sa născut și a trăit acolo toată viața. Fotografii din timpul evenimentului sunt disponibile pe pagina Facebook a organizației.

share

Sute de  persoane, copii, tineri și adulti deopotrivă, au participat pe data de 21 Septembrie la evenimentul organizat de Asociația Zold Nap, al cărui scop principal a fost promovarea non-violenței. Anul acesta, ca o noutate, evenimentul intrat deja în tradiție a început cu o sesiune de yoga, flashmob, paradă de biciclete, cântece și expoziție ocazională. Fotografiile de la eveniment sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

share

În perioada 18-19 Iunie a avut loc la Eger, Ungaria conferința „EFOP-5.2.2 Cooperări transnaționale”, organizată de Fundația Egri Norma. În cadrul conferinței au participat patru organizații din țări diferite, care vor lucra în comun cu scopul de a îndeplini și de a atinge obiectivele asumate în proiect. Tema principală a conferinței este împiedicarea emigrării tinerilor, identificarea adevăratelor motive pentru care acestea optează pentru emigrare, precum și dezvoltarea diferitelor strategii pentru stoparea fenomenelor aminite mai sus.

share

Pe data de 18 februarie 2018, la invitația asociației femeilor reformați din Icafalău, membrii asociației Zöld Nap au continuat șirul evenimentelor interculturale cu prezentarea Andaluziei în satul Icafalău. Mai multe fotografii sunt disponbile pe pagina de Facebook al asociației.

share

Pe 9 februarie, în Casa de cultură Vigadó am putut cunoaște mai bine cultura și istoria regiunii Andalucia din Spania. Evenimentul a început cu dans flamenco, dansatorii fiind Isabel Fernández și Haykuhi Harutyunyan voluntarii SEV al asociației. Cântecul ales a fost Entre dos aguas de la chitaristul Paco de Lucía. Fotografii despre eveniment pot fi vizualizate pe pagina Facebook a asociației.

share

În ultima săptămână a anului 2017 am găzduit pe președintele asociației Cu Ochii Deschiși din Ungaria, care ne-a vizitat împreună cu elevii din grupa Tanoda. Fotografii din timpul schimbului sunt disponibile pe pagina de Facebook al asociației.

share

Vineri după amiaza Asociația Zöld Nap a ținut ultima ședință din acest an când ne-am amintit de anul lung și plin de memorii pe care am lăsat în urmă. Și în acest an programele asociației au avut continuitate, putând fi regăsite în diferite puncte ale regiunii noastre. După deshiderea oficială a ședinței, președintele asociației dl.

Pagini